stare impecabila
Țara de dincolo de negură este o colecție de povestiri vânătorești scrise de Mihail Sadoveanu,[1] care a fost publicată pentru prima oară în volum în anul 1926 de către Editura Cartea Românească din București. Unele ediții ulterioare ale colecției au fost completate cu câteva povestiri ce provin din volumul Istorisiri de vânătoare (1937).
Cartea a fost considerată un „memorial cinegetic”, fiind comparată cu Povestirile unui vânător (1852) de Ivan Turgheniev.[2] Critica literară a elogiat descrierile poetice ale naturii de o deosebită sensibilitate și evocarea unei comuniuni indestructibile între om și natură.[3]
Colecția de povestiri Țara de dincolo de negură a fost scrisă în scopul de a reaminti o serie de întâmplări adevărate trăite de Mihail Sadoveanu și de tovarășii săi în expedițiile lor de vânătoare; prozatorul constată cu regret că întâmplările petrecute în „Țara dincolo de negură” din bălțile Dunării și personajele cunoscute atunci au început să fie uitate de prietenul său George Topîrceanu și încearcă astfel să salveze acele amintiri chiar dacă trecerea timpului face ca poveștile să fie un pic înflorite.
Cea dintâi poveste vânătorească a fost auzită de autor în copilărie, pe când nu împlinise încă vârsta de 10 ani; într-o după-amiază de toamnă târzie, moș Ilie, un bătrân slujitor al familiei, îi povestește copilului cum a întâlnit în codru un inorog fioros, aprinzându-i imaginația. Scriitorul consemnează apoi prima sa experiență cinegetică, ce a avut loc la 27 martie 1894 în lunca Siretului, precum și ucenicia sa alături de moș Nechita Pușcașu.
Majoritatea povestirilor prezintă diferite expediții vânătorești ale autorului:[4] o vânătoare de sitari întreruptă de ninsoare în pădurea Bârnova sau de ploaie în pădurea Boroșești, o vânătoare de lupi și de vulpi pe ploaie torențială în pădurea Brăești, o vânătoare de lupi pe ninsoare în râpa Cucoara din Poiana cu Schit, vânători de rațe și gâște sălbatice în bălțile de la vărsarea Jijiei în Prut, o vânătoare de gâște sălbatice în stufurile și bălțile de pe ostrovul Dranova, o vânătoare de iepuri pe dealurile de la Zahorna, o vânătoare de vulpi în văile Racovei, o vânătoare de prepelițe pe dealul Popricanilor sau o vânătoare de ierunci în munții Stânișoarei. Unele povestiri sunt amuzante precum descrierea încercărilor nereușite ale lui Tiberiu Voișel de a împușca un iepure după ce se lăudase anterior că nu ratează nici un foc, în timp ce altele sunt duioase, în special cele referitoare la câinii de vânătoare (basset-ul Kiki al morarului Neculai Bițoban, bătrânul brac Tom al cuconului Nicu Fantazie sau tânărul și speriosul prepelicar Cezar al lui Sadoveanu).
Scriitorul nu descrie însă doar propriile sale întâmplări, ci relatează și povestirile auzite de la alți vânători precum găsirea unor zimbri retrași în prăpastiile din munții Călimani și ezitarea unui vânător de a împușca un cocoș de munte în codrii pustii ai Rarăului. Alteori, el imaginează povești misterioase petrecute în vremuri imemorabile precum apărarea unui țarc de oi de către niște vânători preistorici migrați de la miazănoapte în luncile Siretului (în „Vânători de lupi, în veacuri vechi”) sau ultima expediție pe munte a unui bătrân vânător (în „Când a căzut moș Calistru, pe Deleleu”).