„Gândirea religioasă rusă din secolul trecut este de obicei descrisă ca dihotomie radicală între modernismul filosofilor religioşi ruşi, exemplificat în opera lui Serghie Bulgakov, şi direc]ia neopatristică a lui George Florovsky şi a adepţilor săi. În acest studiu, îmi propun să reevaluez această dihotomie, demonstrând modul în care revigo­rarea neopatristică s-a dezvoltat din renaşterea spirituală a culturii ruse de la sfârşitul secolului al XX-lea. Studiul meu despre Florovsky conţine elemente biografice, dar nu este o biografie. Aceasta este o carte despre geneza gândirii lui Florovsky şi despre receptarea viziunii neopatristice. Am încercat să-i pun în legătură pe Florovsky, criticul pseudomorfoză occidentale a teologiei ruse, cu Florovsky, teologul neopatristic. Susţin că această legătură reprezintă aspectul specific al teologiei sale. Să scriu această carte a fost într-un fel ca şi când aş fi compus un concert. Florovsky este solistul, în timp ce partea de orchestră este realizată de contemporanii săi ruşi. Am oferit un spaţiu considerabil opiniilor celor cu care Florovsky a avut ciocniri, adesea destul de dramatice. După părerea mea, o relatare menită să arate modul în care „marele bătrân” îşi eclipsează contemporanii nu are valoare istorică. Oricine vrea să citească hagiografie despre Florovsky ar trebui să caute în altă parte.”